Activitatea noastră include acordarea de consultanță și reprezentarea clienților în judecată sau în fața instituțiilor publice sau private în următoarele sub-ramuri ale dreptului civil:

  • litigii cu profesioniști (inclusiv litigii privind executarea contractelor administrative încheiate între operatori economici și autorități publice, deferite instanțelor civile în baza art. 53 alin. 1 indice 1 din Legea nr. 101/2016), cereri cu valoare redusă, ordonanțe
    de plată, recuperări de creanțe, contestații la executarea silită, validări de poprire;
  • drept societar – înființări societăți (SRL, SRL-D), mențiuni și modificări de acte constitutive, redactare de hotărâri ale Adunării Generale, asistență și reprezentare în litigii întemeiate pe Legea nr. 31/1990 privind societățile, asistență și reprezentare în relația cu Oficiul Registrului Comerțului;
  • contracte civile și contracte încheiate între profesioniști (comerciale), inclusiv cele cu elemente de extraneitate;
  • dreptul familiei – litigii de divorț, partaj, stabilirea paternității copilului, stabilirea/majorarea pensiei de întreținere, încredințare minori, ordine de protecție;
  • drepturi reale – dreptul de proprietate și dezmembrămintele acestuia (superficia, uzufructul, uzul și abitația, servituțile);
  • asistarea clienților în fața notarilor publici, în vederea încheierii diverselor contracte și tranzacții (redactarea de împuterniciri și procuri, divorț prin acord, stabilire program de vizitare minori, stabilire pensie de întreținere, încheierea de ante-
    contracte și contracte de vânzare-cumpărare imobile, contracte de ipotecă, contracte de cesiune de părți sociale, rectificarea actelor notariale, proceduri succesorale, etc.);
  • asistarea/reprezentarea clienților (creditori sau debitori) în fața executorilor judecătorești pe perioada executării silite (formularea și depunerea unor cereri de executare silită, cereri de stăruință în executarea silită, cereri de aflare a stadiului
    dosarului de executare, validări de poprire, etc.);

Alte activități în domeniul dreptului civil:

  • înființare organizații non-guvernamentale – asociații, fundații;
  • înregistrarea partidelor politice și efectuarea de modificări ale statutelor acestora, potrivit Legii nr. 14/2003 a partidelor politice;
  • asistență și reprezentare în fața Oficiilor de Cadastru și Publicitate Imobiliară;

Specialiștii noștri

Andreea Dop Mahu

AVOCAT TITULAR

Cristina-Adriana Coman

AVOCAT ASOCIAT

Diana Georgescu

AVOCAT COLABORATOR

Laura Carmen Dop

AVOCAT TITULAR

Veronica Dascălu

AVOCAT COLABORATOR