Echipa noastră a finalizat cu succes un proces pentru unul dintre clienții noștri care activează în domeniul construcțiilor civile și edilitare. Este vorba despre un dosar din materia achizițiilor publice, inițiat de o companie națională ce derulează programe de investiții publice în domeniul construcțiilor.
În concret, obiectul dosarului se referă la atragerea răspunderii clientului nostru pentru o presupusă pagubă pe care ar fi creat-o în patrimoniul respectivei companii naționale prin aceea că a contestat rezultatul unei proceduri de achiziție publică.
Prejudiciul solicitat de reclamantă a fost de aproximativ 140.000 lei și a constat în valoarea actualizării prețului contractului de lucrări ce s-a încheiat ca urmare a desfășurării procedurii de achiziție public ce a fost contestată de clientul nostru. Practic, reclamanta a susținut că prin contestarea procedurii conform Legii 101/2016, clientul nostru ar fi amânat încheierea contractului cu ofertat declarat câștigător pentru 3 luni, aspect care a generat creșterea valorii contractului cu suma aferentă actualizării prețurilor în domeniul construcțiilor.
În cadrul acestui dosar am reușit să dovedim faptul că recurgerea la mecanismele legale de contestare a rezultatului unei proceduri de achiziție publică se prezumă a fi făcută cu bună-credință, în spețe nefiind îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite care să justifice angajarea răspunderii clientului nostru.
Redăm mai jos un extras relevant din sentința primei instanțe:
Tribunalul reține faptul că reclamanta nu poate fi în culpă atunci când își exercită un drept al său. Dreptul de a formula contestație la CNSC, respectiv plângere la curtea de apel este recunoscut de legiuitor și reglementat ca atare în favoarea operatorului economic interesat în legislația privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică.
Doar în vederea prevenirii exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale legiuitorul a reglementat obligația de consemnare a cauțiunii, fără ca prin aceasta totuși să se reglementeze o prezumție de exercitare de rea-credință a drepturilor procesuale de către operatorii economici.
Că este astfel, rezultă și din lecturarea Deciziei nr. 5/2005 a Curții Constituționale a României, prin care s-a constatat neconstituționalitatea reținerii ope legis a garanției de bună conduită.
Atât prima instanță cât și instanța de recurs au decis că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respingând atât acțiunea principală, cât și calea de atac.
Speța prezintă interes pentru companiile care participă în mod uzual la proceduri de achiziție publică, în ideea că autoritățile contractante au tendința de a interpreta art. 611 alin. 51 din Legea 101/2016 în sensul că sunt obligate de lege să formuleze o acțiune în răspundere civilă delictuală ori de câte ori demersurile unui ofertant de contestare a unei proceduri de achiziție publică se încheie printr-o soluție de respingere definitivă din partea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), fără a ține cont dacă ofertantul respectiv a acționat cu bună sau cu rea credință.
În mod evident, echipa noastră apreciază că formularea oricărei cereri în justiție se bucură de prezumția de bună-credință, însă îi sfătuim pe toți cei care contestă proceduri de achiziție publică să-și motiveze pe larg susținerile astfel încât să se pună la adăpost de orice demersuri viitoare pe care autoritățile contractante le-ar putea desfășura împotriva lor.