În prezent sunt 8.800.000 de utilizatori în România. Îţi faci cont, postezi o poză, viaţa ta virtuală se înglobează în cea reală. Realitatea este că atunci când devii utilizator facebook nu mai citeşti termenii şi condiţiile. Cine are timp de aşa ceva? Dai accept, eşti de acord cu ele fără să ştii despre ce e vorba, şi, simplu, devii utilizitator, mai bine spus, încă unul din cei 8.799.999. Beneficiile sunt multe, nimeni nu contestă asta. Dar riscurile? Internetul nu mai este demult un simplu mijloc de comunicare sau de research. Acesta a căpătat recunoaştere juridică în numeroase acte normative, normele se schimbă în aşa fel încât activitatea ta pe facebook poate fi monitorizată şi poate fi mijloc de probă în instanţă.
O modificare cel puţin interesantă este adusă de art. 152 din Codul de Procedură Penală, care nu poate fi avut în vedere fără o corelare cu art. 138 alin 1 lit. a, j şi alin 2, 13, împreună cu art. 139. Acestea enunţă posibilitatea obţinerii de către organele de urmărire penală a datelor de trafic şi localizare, prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi faptul că aceste reţele publice conferă posibilitatea aplicării unor măsuri de supraveghere speciale şi tehnice, anume interceptarea comunicaţiilor, a oricărui tip de comunicare prin care se înţelege interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea sau înregistrarea comunicaţiilor efectuate prin telefon, sistem informatic şi orice alt mijloc de comunicare, adică implicit Facebook-ul.
Câţi dintre noi nu am auzit de cazuri în care persoane căutate pentru săvârşirea a diferite infracţiuni au fost prinse cu ajutorul Facebook-ului, mai precis dupa un check-in, după o poză postată de un terţ cu respectivul, după comunicarea locaţiei sale unui alt utilizator?
Îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale a persoanei pare justificată, legea reglementând acest aspect, întrucât dat fiind particularităţile posibilei cauze, siguranţa publică şi tragerea la răspundere penală, lucruri ce primează în raport cu această restrângere, peste 900 de milioane de utilizatori Facebook au fost expuşi la campanii mincinoase de tipul câştigării unui premiu, cine ţi-a vizualizat profilul, viruşi, fraude, ameninţări, şantaj şi nu numai.
Alegerea marcării căsuţei din dreptul profilului privat este de natură a crea iluzia unui spaţiu aşa zis privat. În realitate, totul e public. În ultimul timp, moda este să postezi mesaje în care să te declari a nu fi de acord cu caracterul public pe care îl are contul personal. Practic, este o minciună, o altă postare care se va pierde pe timeline, neluată în seamă sau în serios, şi care va rămâne fără implicaţii juridice.
La prima vedere, primul paragraf din termeni şi condiţii atunci când devii utilizator, este faptul că te obligi să asiguri că pagina ta respectă legile, statutele şi regulamentele. Din nou, Facebook-ul devine o parte din viaţă în care comportamentul nostru trebuie să fie conform dispoziţiilor legale. Pe lângă bunele moravuri, ordinea publică, dispoziţiile legale, limitele impuse de societate şi, evident, de către propria persoană, şi teama de a nu fi tras la răspundere pentru conduita pe facebook reprezintă tot un mijloc de conformare. Eventualele repercusiuni pe care o persoană le poate suferi de pe urma comportamentului său nu sunt de ignorat. Cu titlu de exemplu, dacă ameninţi pe cineva anume pe facebook, act care se încadrează în conţinutul infracţiunii de ameninţare, poţi fi tras la răspundere penală în urma plângerii prealabile a persoanei vătămate.
Trecând la Codul de Procedură Civilă, art. 265 reglementează expres, prin prisma evoluţiei din domeniul tehnicilor de stocare şi conservare, faptul că noţiunea de înscris o are nu numai scrierea pe orice suport material, ci şi altă consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic. Art. 266 dispune faptul că este admis ca probă înscrisul pe suport informatic. Mai mult, art. 290 enunţă faptul că planurile, schiţele, hârtiile şi orice alte documente anexate au aceeași putere doveditoare ca şi înscrisurile la care sunt alăturate, dacă au legătură directă cu înscrisul şi poartă semnătura, după caz, a părţii sau a persoanei competente care a întocmit înscrisul.
De exemplu, putem avea în vedere următoarea posibilă speţă: o poză postată pe pagina de Facebook personală de către partenerul de viaţă al unei persoane, poate constitui principala probă în cererea de divorţ din culpa exclusivă a unui soţ, intentată de către celălalt partener de viaţă, de data aceasta, partener şi în acte.
Trecând la lucruri reale, o femeie a fost condamnată pentru infracţiunea de tentativă de omor săvârşită împotriva concubinului său, înjunghiindu-l după o ceartă de pe Facebook. Proba existenţei neînţelegerilor? Desigur, extrasul discuţiei avute pe numita platformă între cei doi.
Ca alt exemplu real, fostul soţ al unei femei, condamnat la plata a 5000 de lei daune morale către reclamantă, după ce a discreditat-o postând afirmaţii mincinoase despre aceasta, facând-o să piardă un contract de prestări servicii din cauza lucrurilor postate de pârât pe pagina personală.
Concluzionând, implicaţiile folosirii unui cont de facebook nu sunt de neglijat, indiferent dacă e vorba de implicaţii civile sau penale, pozele, conversaţiile, statusurie şi chiar locaţia pot deveni mijloc de probă în instanţă, dar şi încă un loc în care poţi fi monitorizat şi, implicit, găsit. Cu alte cuvinte, aveţi grijă şi nu profitaţi de această lume virtuală, însă, dacă sunteţi victime nefericite ale unei infracţiuni sau fapte juridice, nu neglijaţi această platformă care vă poată ajuta să vă dovediţi pretenţiile în instanţă.

Photo credit: http://www.independent.co.uk/news/world/middle-east/facebooks-mark-zuckerberg-has-blood-on-his-hands-for-the-murder-of-a-teenager-in-her-bed-says-a7116716.html

  1. October 18, 2016

    Cred ca e important de avut in vedere si ca avem si o decizie Iccj care spune ca profilul e spatiu public chiar daca alegem noi in cuprinsul lui sa fie privat.

    • October 18, 2016

      Așa este, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie cuprinzând aceste considerente în anul 2014, într-o cauză în care un fost director din prefectura Mureș a contestat o sancțiune primită de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării din cauza unei postări pe pagina personală. Ce este intersant de reținut este faptul că această decizie a Curții nu reprezintă un recurs în interesul legii sau o decizie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ci este o decizie dată într-un dosar aflat pe rolul instanței supreme ca instanță de recurs. Această precizare este importantă deoarece doar deciziile pronunțate în interesul legii și cele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au forță juridică general-obligatorie, conform art. 517 și 521 Cod Procedură Civilă, pe când deciziile pronunțate de Înalta Curte ca instanță de recurs sunt opozabile doar părților din acel litigiu. Mulțumim pentru comentariu!

Write a comment:

*

Your email address will not be published.

© 2015 AAD - LAWYERS | NOOC Studio

logo-footer