Înainte de a intra în subiect, vă voi povesti un episod amuzant întâmplat la câteva luni după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Noului Cod de procedură penală și care m-a făcut să înțeleg că reforma în justiția penală va funcționa numai dacă se vor schimba și mentalitățile celor implicați în actul de justiție.
Într-o zi ploiasă de primăvară am însoțit un client la o structură teritorială a Direcției Naționale Anticorupție, acesta fiind citat pentru a da declarații într-o cauză ce avea ca obiect o infracțiune de serviciu. Speța era extrem de simplă, ia pericolul social al faptei era aproape inexistent, mai ales că presupusul prejudiciu despre care se făcea vorbire era de numai 2000 de lei. În acest context, strategia mea era să obțin o soluție de renunțare la urmărirea penală pentru că, în opinia mea, erau îndeplinite toate condițiile asupra cărora vom reveni mai târziu.
Încrezătoare în discursul pe care îl pregătisem, am intrat în biroul procurorului de caz (desigur, după ce am așteptat o oră în fața ușii, fără un motiv anume) și i-am întins mâna pentru a mă prezenta. Procurorul, un bărbat cărunt de peste 60 de ani și cu o privire aprigă, m-a lăsat cu mâna întinsă spunându-mi că nu mă cunoaște și, din acest motiv, nu vrea să-mi strângă mâna.
M-am așezat în fața procurorului și am început să-i explic care este punctul meu de vedere în ceea ce privește speța. Clientul privea înfricoșat cum procurorul se încrunta la fiecare cuvând rostit de mine.
După ce am terminat de vorbit, procurorul mi-a răspuns sec, cu o satisfacție … în glas: „Don`șoară, câte zile de muncă voi mai avea, eu nu voi da niciodată o soluție de renunțare la urmărirea penală! Este contrară principiilor mele această instituție! Sincer, nu înțeleg la ce s-au gândit când au prevăzut-o în cod…”.
Am înțeles în acel moment că principiul oportunității urmăririi penale care a stat la baza introducerii instituției renunțării la urmărirea penală nu va fi acceptat ușor de către procurori și că, cel mai probabil, această instituție nu va avea aplicabilitate în practică, nu pentru că n-ar exista spețe în care să fie îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, ci pentru că procurorii vor interpreta această soluție ca pe o slăbiciune pe care ar arăta-o celor urmăriți penal. De cele mai multe ori, pentru un procuror obligativitatea exercitării acțiunii penale nu poate fi atenuată prin circumstanțe precum pericolul social scăzut al faptei ce se deduce din caracterul infim al presupusului prejudiciu creat. Avem numeroase exemple recente în acest sens, precum cel al bătrânei de 72 de ani ce a fost dusă cu mandat de la Suceava la București pentru a da declarații într-un dosar în care era anchetată o „șpagă” de câteva ouă și o găină: http://jurnalul.ro/stiri/observator/procurori-dna-spaga-oua-spaga-gaina-spaga-batrana-da-spaga-batrana-la-dna-suceava-anchetatori-dna-674448.html.
Dacă sunteți curioși se soluție am primit până la urmă în dosarul la care m-am referit mai sus, procurorul a fost în cele din urmă de acord cu mine, însă nu și-a încălcat promisiunea făcută de a nu da niciodată o soluție de renunțare la urmărirea penală. Cauza a fost în final clasată, soluția fiind întemeiată pe dispozițiile art. 18 indice 1 din Codul penal anterior – fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, raportate la art. 5 din Codul penal actual privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Așadar, la ceva timp după asta, nu mică ne-a fost mirarea când am obținut într-unul dintre dosarele noastre penale o soluție de renunțare la urmărirea penală, ca urmare a memoriului în apărare formulat. Puteți citi aici un extras al ordonanței procurorului de caz.
Revenind la condițiile care trebuie satisfăcute, conform art. 318 Cod procedură penală, pentru a se dispune renunțarea la urmărirea penală – cu care am rămas datoare mai sus – acestea sunt următoarele:
a. Să se fi început urmărirea penală în cauză. Nu este necesar ca urmărirea penală să fie începută in personam. Având în vedere faptul că așa numita fază a actelor premergătoare a fost eliminată odată cu intrarea în vigoare a codului de procedură penală actual, primul act procesual efectuat în fiecare dosar penal este începerea urmăririi penale in rem, ceea ce înseamnă că, de obicei, prima condiție a renunțării la urmărirea penală este mereu îndeplinită.
b. Urmărirea penală să vizeze o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani.
c. Procurorul să constate că nu există un interes public în urmărirea acesteia. Lipsa interesului public se apreciază după următoarele criterii: conținutul faptei, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, împrejurările concrete de săvârșire a faptei, urmările produse și, atunci când autorul este cunoscut, persoana suspectului/inculpatului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, împrejurările depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii.
Opțional, procurorul îi poate impune suspectului/inculpatului una sau mai multe dintre următorele obligații pe care trebuie să le îndeplinească într-un termen determinat:
a. să înlăture consecinţele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia;
b. să ceară public scuze persoanei vătămate;
c. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă;
d. să frecventeze un program de consiliere.

În situația în care suspectul/inculpatul nu îndeplinește cu rea-credință obligațiile impuse, procurorul va revoca ordonanța prin care a dispus renunțarea la urmărirea penală, iar o nouă soluție similară în aceeași cauză nu va ma fi posibilă.

foto credit: http://blogs.baruch.cuny.edu/

© 2015 AAD - LAWYERS | NOOC Studio

logo-footer